Aninoasa, gazda unor noi dezbateri pe tema accesarii fondurilor europene

13619825_1052145828206825_5466819426699971355_nDomnul profesor Eugen Irimia, președintele Asociației Euroclass Training, s-a aflat, marți, din nou la Aninoasa unde a avut loc o altă întâlnire informală asupra axelor pe care se pot obține fonduri europene și care pot fi accesate de primăriile hunedorene.
Aleșii locali din Aninoasa au făcut cunoștință cu proiectele care pot fi implementate pe fonduri europene pentru a reduce sărăcia și a crea premisele unei dezvoltări sociale prin combaterea abandonului școlar și dezvoltarea profesională a copiilor. Această conferință a fost pentru informare și training pentru PO Capital Uman, axa prioritară 3 și axa prioritară 6, fiind organizata pentru a avea timpul necesar de acomodare și de informare corectă cu privire la aceste programe. S-a discutat despre măsuri care se pliază și sunt foarte necesare în Valea Jiului, de pe axa 3 „Locuri de munca pentru toti”, iar la axa 6 „Educatie si competente” s-a discutat despre măsurile pentru educație, mai ales pentru combaterea abandonului școlar.

Cititi mai multe aici